Poezii de Karin Boye

Doare, da, când se deschid bobocii. Altfel, primăvara cum s-ar teme? Altfel, dorul s-ar înfiora, când răsare și pe ger, devreme? Iarna ocrotit…

Dimineață bălaie, lipește-ți pletele tale moi de-obrajii mei, și respiră neatinsă,-n tăcere. Departe, tot mai departe, își deschide pământul…

Sunt înfășurată în fluturi și aripi ce fâlfâie peste poieni și gustă din miere și bat întorcându-se apoi, ca să moară cu-o zbatere tristă, dar…

Zăpadă dură care scânteie și trosnește. Singurătate, singurătate, noapte risipită de albul cărărilor. O sete aspră mă umple: spațiul, iarna.…

Ziua măreață nu-i cea îndestulată. Ziua cea mai bună e o zi însetată. Găsim scop și sens călătorind cu grupa – însă drumul este cel care…

Coaptă ca un fruct țin lumea în brațele mele, ea s-a copt peste noapte; coaja e pielița fraged-albastră ce se boltește în jur, și sucul e…

Glasul și pasul îți cad ușor și blând ca roua pe ziua de muncă. Unde sunt azi, e-n aer primavară; la căldura ta vie mă-ncălzesc eu însămi.…

Profundul violoncel al nopții azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare. Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolvă formele în…

Necruțătorule, cu ochii care n-au văzut niciodată întunericul! Izbăvitor care spargi cu ciocane de aur gheața, adu-mi mântuire; Linii subțiri…