Poezii de Margaret Atwood

Apa nu opune rezistență. Apa curge. Când intri în apă, o simți ca pe o mângâiere. Apa nu este un zid solid, ea nu-ți va opri înaintarea, Dar…

Naufragiată undeva și împotmolită aici, pe-un balansoar cenușiu-albastru și după ce m-am deprins oarecum deosebirilor de presiune stau și…

În țara aceea animalele au chipuri de oameni: ceremonioasele pisici care stăpânesc străzile politicos pică vulpea moartă la pământ, vânătorii…

Căsătoria nu e o casă nici măcar un cort este înainte de asta și încă mai rece: Marginea pădurii, marginea deșertului scările nevopsite din…

Până-a-mi fi dat a merge să-nvăț hărțile fuseseră colorate. Când m-am rugat și-am stăruit regii mi-au spus că n-a mai rămas de explorat nimic.…

Cine m-a-ncuiat în acest creier de piatră scornit de mână de om și-n care vremuitul stâlp scrijilat cu totemice embleme întinde un deget tocit…

Pe când înălțam castele frumusețe-n lădița cu nisip grabnic gropile se umpleau stârvuri scoase la soare de buldozere și pe când mergeam la…

Cu ce-ncordată atenție te urmăresc lipind și cosând și potrivindu-mă din nou laolaltă. Creierul meu a fost o păpușă spartă, i s-a fărmat inima…

De ce oare mi-i ticsită mintea cu totemuri sau cu oase? De ce văd în beznă aruncate pieile, fețele aninând fără mișcare? Odată, într-un loc…