Poezii de Michelangelo

Când simțul rupt în flăcări mai mărunte de-alte splendori, lăsându-te, se leagă, signore, scade-n vlagă, ca ramurile unui râu de munte. Dar…

Doar eu mai ard in umbra si nestire, in timp ce soarele din lume, piere… Cand unii de placeri, eu de durere zac la pamant in plans si tanguire.

Pe cât viața mea cu anii fuge Amor, vai, mă distruge și-o clipă nu uit visul, cum ani și ani crezusem în neștire! Iar sufletu-mi ce muge, ca…

– Tu, pentru mii și mii create, doamnă, ai fost cu îngerească-nfățișare; azi doarme cerul care pe tine-a tuturora la unul te condamnă.…

Tot răul meu îți dă o dulce stare și nu-ți cer decât dramul de iubire; când eu nu plâng, nu-ți afli liniștire și crezi că moartea-mi nu-i un…

Nu pot, Amor, nu vreau să-ascund cuvântul, când ție-ți crește-avântul, ce pe-adevăr îți jură: cu cât purtarea-ți dură sporește, mă impinge…

O, inimă ce milei stai departe, la coajă dulce și la miez amară, credința ta în vreme stă să piară ca floarea ce ar răsări prin marte! Aleargă…

În ultima mea oră pot cunoaște deliciile tale lume! Vai, promiți o liniște ce tu n-o ai și-o pace moartă fără a se naște! Rușinea anilor,…

Aș fi scăpat de apriga arsură prin chiar săgeata și prin însuși darul, dar viața mi-o sporește seniorul, pe cât durerea-I spornică-n măsură.…

Cine nu vrea frunze să nu vină-n luna mai. din Poezii, traducere de C.D.Zeletin