Poezii de Mircea Ciobanu

Câte s-au zis au lăsat în paragină gura – viscol albastru o bântuie, frigul o-nchide; mâna întreabă, o umbră-i răspunde pe ziduri, noima-i…

E bine-aici, de-ajuns e și atât. Ninsorile nu cad precum apasă. Stă-n osii reci un cer nehotărât și-n cumpeni echilibrul lin se lasă. Mai bine…

Trupul de ieri ți-am ascuns între var și mistrie A rămas numai zidul care nu mă mai știe. Teascul tăcerii strivește Cuvîntul neîndeajuns.…

Retorul vine la tine, îți smulge poemul din mâini, ți-l numără filă cu filă. ”Domnule retor, de unde vii?” ”Dintr-o hrubă de aur. Acolo, mi-au…

Se cade-n aplecare să privesc la ceasul setei fața lui în cană, dar cel ucis în apă nu se-arată și norii lasă-n urma lor vedenii. Dig ars,…

Atunci se va vedea și nici atunci. La capete, măsurii repetate i s-au pierdut și ros atâtea dungi – ori spațiul a-nceput să se dilate?…

Sunt eu, și-n rest e numai vânt. O, lepra – dacă n-ar fi sură nici eu n-aș fi pierdut, cum sunt, de ceată, nume și măsură. Sub legea…

Miaza de zi părăsind-o sunt unul și palid; vorbe aștept, între lucruri le-ntâmpin cu teamă – mie-mpotrivă și singure vin, că a lor e taina…

Ca să te-ntorci, părinte, ca să te schimbi, ce vrei? Să-ți pun pământ cu iarbă și praf de drum pe frunte? O, zgomotul acela din gropile cu lei…

Da, nu mai vine, întârzie. Cum totul se-amână, astfel amână și el să se-arate. Nu vrea să piară; știe ce-nseamnă s-alergi pân-la capăt. Intră…