Poezii de Mircea Pavelescu

E un bigot amicul meu, Mănâncă „ce dă Dumnezeu” Și bea – când soarbe vinișorul – Ce dă Ion Botezătorul.

Duelul ăsta nu e pentru mine! Sunt aprioric dezavantajat: Dacă-s învins, m-acopăr de rușine, Iar dacă-nving – e un asasinat!

Sunt scriitori de stiluri variate Ce se deosebesc destul de clar: Unii gândesc și la posteritate, Iar alții, practici, doar la onorar.

Faptul este declarat: Decadența-n România A-nceput-o Cincinat Și-o termină Crevedia.

Nu e vorba de parale, Însă țin la o părere: Decât țapul dumitale, Nu-i mai bun al meu… de bere?

Scumpul nostru Cincinat, Bard cam chel, dar și de rasă, Vru să fie îngropat Sub o salcie pletoasă.

Are-n capu-i o idee, O idee genială, Dar stând singură acolo, I-a murit de plictiseală.

Bătut de soare și de lună, Poetul doarme-ntre răchiți; A decedat de moarte bună, Deși a scris așa cum știți.

Dezgustat de poezie, Dânsul versuri nu mai scrie. Ce descântec să-i fac eu, Să-l dezgust și de eseu?

Plin de ură și năduf, Furios se-ntreabă el: – Dacă oul este chel, Cum de puiul are puf?