Poezii de Nahapet Kuceac

Să-mi cumpere iubita – nu-i nimeni în stare: Comoară pe măsură – nici Faraonul n-are! Iar prețul ei, pe lume, nu-i nimeni să-l știe, Doar…

Ferice de acela ce și-a răpit iubita Când soarele pe dâmburi, departe, asfințit-a! Căci puntea ce-o trecură în doi pe înserate, E către vale…

Mare fără de hotare, face-te-ai neagră cerneală. Și voi, trestii, numai pene de scrisori, pe porunceală: Toți diecii, cărturarii, câți or fi…

Veșnic aș privi la chipu-ți gingaș, luminat de lună, Și te-aș săruta pe gura cu vin dulce îmbătată. Ochiul tău e-al mării leagăn, gura: roze…

Când ai venit pe lume, plângeai sfâșietor, Și-n preajmă, numai zâmbet pe chipul tuturor. Când ai plecat, un zâmbet plutea pe chipul tău, Și-n…

Sunt bolnav de moarte, floare de lămâi, Nici un vraci nu poate focul să-mi aline! Vino de-mi așază perna căpătâi Și rămâi o clipă-două lângă…

Te-ai deșteptat, dar ochii ți-s plini de vis, Ca-n faptul zilei două corole de narcis, Mă tem să nu te smulgă vreo zbatere de vânt, Cum…

Îmi era urât de moarte pe a chinului cărare, Când, iubito, deodată, te-am zărit în depărtare. Alergam ca însetatul la un murmur de izvoare,…

Sufletu-a plecat din trupu-mi: lacrimi am vărsat orbește. „Unde mi te-ai dus, în tine viața mea sălășluiește.“ „Te credeam mai plin de minte,…

Nici soarele, slăvitul, nici cea mai mândră stea, Nici mii de lune pline nu străluceau ca ea, Așa cum sta pe punte, la ceasul amurgit În ape…