Poezii de Nicolae Labiș

1. Ti-a insemnat natura prin trasnet unde stai Zdrelindu-ti-o, cu flacari primejdioase, casa. E semn de neastampar si de noroc – sa-l ai…

„De ce să scriu, în loc să te privesc, Să-mi populez privirile cu tine ? Finalul tragic care ți-l ghicesc De pe acum îl simt trăind în mine.…

Nesfârșit e cerul Care se-ncepu, Nesfârșita-i ziua Unde ești și tu. Soarele e palid, Dus în vechi povești- Nesfârșită-i zarea Largă,unde ești.

Am căutat și caut. Căutând M-am pomenit greșind. Din când în când M-am pomenit din vina mea flămând Și m-am însîngerat în spinii De pe…

Uită-te, încă e rouă Și toamna începe să-și țeasă Foile galbene-n suflete, Pale neliniști în pomi de matasă. Și uită-te, noaptea e rece Și…

Fiii voștri singuri hotăresc în viață Care-i meseria ce o vor urma, Fiii voștri mai târziu învață Taina ei fierbinte, nobilă și grea. Fiii…

Omul Comun I. Dilema 1. O viziune a omului comun Aievea nu și nici cu-nchipuirea Eu munții nu-i mai simt cum îi simțeam În vremea unor basme…

Membrana-nfrigurată, sclipind în nesfârșit, Grăbite aripi albe sub cer a oglindit; Cercând în van amarii săi stropi sub val a-nchide Șuierător…

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare Ca din vârful muntelui înzăpezit. Parcă i-a împrumutat limpezimea Sufletul meu nesfârșit. Vântul…

Omul cu o casă de copii Își muncește țarina-n tăcere, Învelit în zvon de ciocârlii, Îmbătat de-un vînt cu iz de miere. I-a murit muierea de un…