Poezii de Octav Sargețiu

Nu e zi să nu se plângă, Că-i pândit, că e furat. Și, deprins mereu să strângă, Strânge pietre la… ficat!

Ei venind la șezătoare Fură-ntâmpinați din stradă: „Asta nu mai e grupare, Ci cogeamite… grămadă!”

O fi, n-o fi județ final, Mai sigur astea-s superstiții. Deocamdată, păstoriții Și-i poartă pe la tribunal.

Zace-aici un marinar Ce-a supt viața din pahar Și-acu-i tare amărât C-a avut un singur gât!

Nu cu bietul scriitor, Cu atletul mă măsor: Mare dacă nu mă vrea, Îi sap Groapa în Șosea!

Propui să-mi iei în seamă sfatul De-a face țăndări erezia, Că el e doar cu poezia Și ceilalți sunt cu zarzavatul!

De nu schimbăm la timp poteca, Așa cum tremuram de frică, Mă omora biblioteca… Prea multe cărți, se vede, strică!

Trece strada cătinel, Printre pietoni grăbiți. Dar mai să nu-l văd de fel, Că-i blocat de favoriți!

Deși n-am depășit măsura, Mi-s pașii tot mereu mai grei, Amestecasem băutura Cu zâmbetele dumneaei!

Cu titlul foarte adecvat Volumul s-a echilibrat Prin faptul că, din consacrați, Au fost destui decapitați.