Poezii de Paul Celan

Rotundul ochilor între catarge. Animal scânteietor pleoapa vâslește în sus, eliberează o privire. Iris, înotătoare, fără vise și mohorâtă:…

În izvorul ochilor tăi freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenței. În izvorul ochilor tăi marea își ține făgăduiala. Aici îmi lepăd eu…

Ochi, orbi ca lumea, în crăpătura morții: Eu vin, formă dură în inimă. Vin. Perete abrupt oglindă a lunii. Coborând. (Lampă murdărită de…

Căderea zăpezii, din ce în ce mai densă, are culoarea porumbelului, ca ieri, căderea zăpezii, ca și cum ai dormi încă. Alb așternut până…

Ce tu țesut-ai din ceva ușor, eu port în cinstea pietrei. Când țipetele-n beznă le trezesc, ele adie. Ades, cînd am a mă bâlbâi, face uitate…

Mai cunoaște, mamă, Bugul sudic care undă dintre unde rănitu-te-a oare? Știe cîmpul cel cu mori cît de delicat pe-ai tăi îngeri inima ta i-a…

Cel ce inima-și smulge din piept, trandafirul atinge, a lui sunt petala și spinul, lui îi așterne lumina pe talger, lui îi umple paharul cu…

Hai, soră, prin beznă și-mparte pomezi și albelor vieți și gurilor mute. Din bolu-ți în care ești val, precum crezi, sticlirea o beau din…

Fără liliac îți este părul, iar chipul tău cel din sticla oglinzii. Dintr-un ochi într-altul norul trece întocmai Sodomei spre Babel: precum…

Iarăși îți unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi îl așterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară și toamnă. Bem o licoare pe…