Poezii de Pavol Janík

Mie îmi plac versurile întâmplătoare. Aromele lor plutitoare și orbitoarele culori din văzduh. Cuvintele lor sincere necontrafăcutele suspine…

Soarele ne-a spart geamul. Din uliță răzbate cântare obsedantă. Sub cerul de celofan se lipesc aburii. Se tot înmulțesc falsele noutăți despre…

Pe mine mă îngrozesc noii îndrăgostiți peste noapte și poeții. Mie îmi place smerenia celor care-și înalță monumente sau măcar garaje.

Prosoapele de aici ne vor supraviețui. Cămășile vor aminti de noi. Vor rămânea după noi costume de haine și paltoane. Atâtea obiecte peste…

Mă gândesc la amintirea isprăviților măcelari și ucigași ai meșteșugarilor. Mă orbește moartea lor alb-zăpadă, igienică desăvârșită sub aspect…

În mașina de scris și vopseaua tipografică mor versurile în care pulsa bătea neîmblânzitul și arogantul sânge albastru al cernelurilor nobile.

Apa vodcii distilate nu ne ține la suprafața apei*. Și nici apa simplă distilată nu ne ține la suprafața vodcii. Toate apele și vodcile lumii…

Iar la sfârșit va fi cuvântul la cine va fi la acela va fi ultimul. Însă până atunci vântul va răspândi vești molipsitoare despre sufletele…

Lui Miroslav Válek Rădăcinile cresc în pământ asemeni sicrielor cântăreții de operă cu imprimările vocilor plescăie pe scenă valurile…

(Andrej Ferko, pentru că este o împărăție spațiu) Știm deja marea este în esență înaltă în adâncime. În fiecare zi din ce în ce mai atent…