Poezii de Radu D. Rosetti

Capetele multor oameni Au produs ceva în viață; Numai capul dumitale N-a produs decât… mătreață.

Oh primavera!gioventu dell’anno Oh gioventu!primavera della vita! Poetii, mai întotdeauna, În cărțile de poezii, Regretă timpul, fără…

Am iubit, ca orice tânăr, Multe fete-n viața mea, Toate mi-au lăsat pe panglici Vecinicul: Nu mă uita. M-a iubit în taină una… Și…

Voi ce-ați făcut din bard un zeu, Copii cu inima curată, De vreți să-l admirați mereu… Să nu-l cunoașteți niciodată!

Albiți de vreme și necazuri, La gura sobei, povestesc. – Știi tu când pentru prima oară Ți-am spus atunci că te iubesc? -O, da, zâmbește…

Te-am văzut plângând aseară Și-am voit să știu și eu Chinul care te doboară Și de ce tot plângi mereu? Dacă plânsu-i pentru mine Să te-ador ca…

Pe masa mea am trei portrete, Ce le privesc ades, când scriu. Imagini, care-mi spun discrete Ce-am fost, ce sunt și ce-o să fiu. Întâiul, rupt…

Te-a înșelat o dulcinee Și-n mândria-ți de bărbat: “o femee-i tot femee!” Strigi cu glasul revoltat. O-nselași amar la rându-ți…

M-am întrebat de multe ori Cum de n-am scris o poezie, În care să regret și eu Senina mea copilărie. În părul meu, odată blond, E o șuviță…

Ce văduvă nenorocită! N-are-n picioare nici opinci! Șase copii și-i oropsită! Acum un an avea doar cinci!