Poezii de Wang Wei

Casa mea lângă ruine Este înălțată trainic, Sălcii vechi numai suspine Freamătă-n apusul cainic. După mine va fi oare Cineva să nu mă uite?…

Seara curge-n glas de fluier Și ne doare despărțirea, Luntrea-mi în chindie suie Să atingă asfințirea. Din mijloc de cale pe-ape Am privit…

Luntrea mea – Crai-Nou pe ape Măgura de Sud o lasă, Dar se pare ca să scape Tot nu poate de acasă. Cum vedeam maluri străine De pe…

După gardul de magnolii Curge-apusu-ntreg în toamnă Peste-aramele corolei Păsările se îndeamnă. Ca ecourile verii Se mai văd culori aprinse…

Aripile stoluri, cârduri Nesfârșite se îndeamnă, În culorile arzânde Le petrec munții din toamnă. Că mă-nalț în vârf de munte Ori cobor în…

Prin salcâmi poteca trece Toată-n mușchii verzi cuprinsă Singur sunt și de la rece Cade-o frunză jos aprinsă. Dar aud pași după poartă Mătur…

Despărțindu-mă de tine Trec de sălcii înclinate Care peste unde line Se vărsară răsturnate. Aici nu-i ca pe canalul Regelui în primăvară,…

Sosind din orașul meu natal, Ar trebui să cunoști toate noutățile de acasă. În zori, în fața ferestrelor de mătase, E oare încă prea frig ca…

Nu știam unde era templul, înaintând kilometru după kilometru printre piscurile înnourate; copaci seculari, poieni fără oameni, munți de…

Lotuși înfloriră parcă Prin frunzișurile dese Pete roșii tot încearcă Panta muntelui să-nțese. Râul numai viu mai curge La cocioaba moartă-n…