(Csöndes estéli zsoltár)
O, Doamne, nu-s în stare să-ți torn în rime măreția.
Psalmul mi-l rostesc cu neafectată gură.
Dar dacă nu vrei, nu-mi asculta cuvântul.
Știu că înverzește iarba, dar nu înțeleg de ce și pentru cine înverzește.
Simt că iubesc, dar nu știu gura cui o va arde gura mea.
Aud că suflă vântul, dar nu știu de ce bate când eu sunt trist.
Dar nu deveni atent la cuvântul meu, dacă Ție nu-ți place.
Acum aș vrea numai să-Ți spun simplu, primitiv, că mă aflu și eu aici
și te admir, dar nu te înțeleg.
Pentru că tu nu ai nevoie de admirația noastră și nici de psalm.
Pentru că-i posibil ca zgomotoasele și eternele rugi să-ți supere urechea.
Pentru că nici nu știm altceva decât să ne rugăm, să ne umilim, să cerem.
Îți sunt un simplu sclav, pe care-l poți dărui chiar și Iadului.
Stăpânirea ta e nelimitată și ești măreț și puternic și veșnic.
O, Doamne, pe mine cu infimul mine însumi dăruiește-mă.
Dar dacă nu vrei, nu-mi asculta cuvântul.