Și nu mai sunt în câmpul nostru roade,
Și-abia visăm lumina unei pâini,
Craiova te așteaptă, Voievoade,
Să-ți dea puterea neamului în mâini.
Românii cei mai aprigi fac de gardă,
Spre vindecarea fiecărei răni,
Octombrie, lumină revanșardă,
Și tulburelul spumegă în căni.
Viteazule, tu să ne ierți de toate,
Că zgribuliți intrăm între coperți,
Dar gângăveli, trădare, lașitate
Nu-ți cerem și n-ai dreptul să ne ierți.
Și parcă n-au trecut, atâția, anii
Și e nevoie iar de-un braț bărbat,
La fel de greu o duc și azi țăranii
Și granițele s-au fragilizat.
La fel de-amenințat ne e obrazul,
La fel de tulburați luăm cuvânt
Cu-acest Raport către Mihai Viteazul,
De-al cărui chip, Români nici nu mai sunt.
Cu umilință îți trimitem slova,
De-aici, din locul fără asfințit,
Și ne-nchinăm o dată cu Craiova,
Că dreaptă fuse pohta ce-ai pohtit.
Oltenia, de dragul tău, tresare,
Strămoșii duși se scoală-acum din somn
Și, ca să facem România Mare,
Să știi, Măria Ta, c-am fi în stare
Să te mai facem înc-o dată Domn.