Câtă pace să fi avut Dumnezeu în sufletul Său,
încât și-a dorit o creație,
cu atâtea răzbunări, păcate și patimi?
Cât de mult trebuia să se fi plictisit,
dacă toate bisericile zilelor,
trebuiau ridicate cu suferință, deziluzii și sânge?
Ce durere Să-L fi mânat,
de a ne da în cele din urmă,
până și râsul isteric de noi înșine,
atunci când privim la Păcatul Originar,
cum se ascunde în tiparele genelor noastre?