Nu-i să elimine, nici să îngrădească, nici să scoată răul
din grozava lui grămadă (nici chiar să-l deie-n vileag),
Ci să adune, să reunească, să extindă și să-ntregească
și să sărbătorească ce-i veșnic și ce-i bun.
Semeț e cântecul, și vorbele, și scopul,
Să străbată vastele regate ale vremii
Și ale spațiului – marcând desfășurări crescânde
– dezvoltarea generațiilor.
Pornită-n tinerețea mea coaptă timpuriu
și fără preget dusă la-mplinire,
Călătorind, privind, glumind cu toate, pe vreme
de război și de pace, zile și nopți,
Nicicând, măcar un ceas nu mi-am uitat misiunea
și mi-o închei aici, bolnav, sărac, bătrân.
Cânt viața. Totuși, mă bate gândul morții,
Azi umbrele reci ale morții mi-adulmecă pașii
și-mi calcă pe urme, sunt ani de când mereu
mă urmăresc
Și-s uneori atât de-aproape că le simt răsuflarea-n obraz.