Lacrimi de Vânt,
vărsate de ulcioarele,
Zilelor fără adăpost,
pe Zidurile ce despart,
Ființa de Neființă,
pe Zebrele Binelui și Răului,
care le trecem alături de Moarte,
să ne împlinim Destinul,
Iluziilor Non-Sensurilor Existenței,
care ne-au dat,
Depresiile Absurdului Carismatic,
să ne slujească,
Arta de Statui Vivante,
a Deșertăciunilor,
ale căror Disperări,
trebuie să le interpretăm la perfecție,
în Mocirla acestei Întrupări,
care la final va rămâne,
a Nimănui.