Sărmanele cuvinte ce suferă flămânde,
și trec neobservate, atâta le iubesc.
Din locul meu le dau culori prea blânde,
înseninându-se zâmbesc și-n mine cresc.
Și firea lor, închisă-n a mea teamă,
se înnoiește-n văzul tuturor;
de cântece n-au fost băgate-n seamă
acum ele pășesc spre al meu cor.