Nimic pe lume nu-mi e mai drag ca tine.
Te iubesc, vreau să-ți spun întâmplări:
la taina mea sfios să privești.
Din trupul meu de electrum
ca din adâncul lacului a ieșit un clopot.
Când mă pieptăn, din păr îmi cazi
mai frumos decât ai fost.
în casa mea cornalina dă fructe, lapis-lazuli înfrunzește,
ca în fața reginei cerșetoare vin corbii,
elanul lor de zbor e pofta mea de tine.
Foame îmi este.
Eu sunt răul care vine spre ține
și binele pe care-l pierzi.
Foame îmi este.
M-am gândit la mâinile fără număr
risipite în dansuri,
la ochii tăi făcuți coroană în jurul capului,
la chipurile tale în toate părțile deodată;
încheieturile tale încordate le iubesc
ca gleznele zvelte ale cailor –
cu picioare ca ale tale se poate umbla pe ape.
Ascunde-te în părul meu, când mă piepten
să cazi din el
mai frumos decât ai fost!
Când vorbesc îmi intră acrul în gură și te înghite ca femeie păianjenului.
În creierul meu ești acum -așteaptă-mă, pentru că te iubesc, de foame să te inventez încă o dată.