Din zi în zi mai trista, sarmana Românie;
De doua veacuri jalea îti creste ne-ncetat!
Traian se mira, plânge, priveste-a ta câmpie
Ce-o stie câmp, odata de Acvil-aparat.
O! Trista-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, sa vezi ca-esti împilat,
Sa-neci a tale lacrami; sa vii, cu bucurie,
A saruta si mâna ce stii ca te-a tradat!
Pe cine astepti oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calca în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?
Te amagesti!… Dar, afla si crede în tacere:
Oricare slabiciune în chinuri ia putere…
În fiare creste iute vârtutea lui Samson!