Nici frica mea, nici darul prevestirii
Acelor lucruri care vor veni
Nu-mi pot influența cursul iubirii,
De presupus cândva că va sfârși.
Luna mortală intră în eclipsă,
Profeții râd de răul prevestit;
Nesiguranța-i pagină închisă,
Pacea plantând măslini la nesfârșit.
Acum, în acest timp vindecător
Iubirea-i vie, moartea-n frâu pot ține,
Căci eu prin vers rămân nemuritor,
Ea doar pe proști, pe muți, o să-i domine.
Iar monumentul tău e-n acest vers,
De-al despoților, praful s-a ales.
1.Acest sonet ascunde câteva importante referințe istorice, care
fac obligatorii unele explicații.
Primul vers al celui de-al doilea catren se referă la moartea
Reginei Elisabeta I ( asemuită cu luna, care intră în eclipsă,
ceea ce situează sonetul fie în anul 1603, când a
murit Elisabeta fie în anul 1605 când a avut loc eclipsa).
În versurile 3 și 4 ale celui de-al doilea catren, se face trimitere
la dispariția incertitudinii politice, ca urmare a venirii la Tron a
lui Iacob I al Angliei și Scoției, după moartea Elisabetei I. Acesta
a obținut și pacea cu Regatul Spaniei, înlăturând astfel o altă
mare temere a acelor vremuri.În cel de-al treilea catren se vorbește
despre timpul vindecător al încoronării lui Iacob I, care l-a eliberat
la 10 Aprilie 1603 ,din Turnul Londrei, pe Lordul Southampton ,
primul ”Tânăr Chipeș” ( Fair Youth) , erou al sonetelor
shakespeariene , iar pe Pembroke l-a numit Cavaler al Ordinului
Jartierei (Order of the Garter), acesta fiind și el o a doua
întruchipare a ”Tânărului Chipeș” (Fair Youth).Moartea este astfel
învinsă, în ciuda spuselor profeților, iar Tânărul Chipeș, prin forța
versului, va supraviețui monumentelor regilor și prinților,
indiferent cât de puternici vor fi fost aceștia. A se vedea
site-ul site-ul
Sonnet CVII.