Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nșiră
și-n inimi, temple, zeul n-a durat.
Un cântec învățat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
ființa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă
pământ și stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e ființă
chiar vorbe de rostești cu glas șuvoi.
Învață cântecul să-l uiți de neființă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic… Zeiescul suflu; adiere.