Tu iartă c-al meu suflet a creat
Din tot ce ești, din felul tău divin,
Un idol din nisipul cel mai fin,
Ce poate fi distrus și spulberat.
Dar anii-aceia care n-au furat
Din slava ta, când s-au retras hain,
Forțat-au mintea mea să ia puțin
Din spaima lor, și să resping curat
Al tău chip bun, și-apoi denaturând
Amorul tău, să-l cred un fals vădit;
Așa cum un păgân comemorând
Pe-al mării zeu ce iar l-a izbăvit
Un marsuin îl vei vedea punând
În curtea unui templu însorit.