Arcașul și oșteanul și feciorul
pãzesc pe castelan care le-a spus:
– Sã nu lãsați nici umbra, nici piciorul,
nici aripa s-ajungã pânã sus
Arcașule din marginea cetãții,
zadarnic dai ocol singurãtãții!
Oșteanule cu sabie în teacã,
zadarnic nu lași urmele sã treacã!
Feciorule din pragul încãperii,
zadarnic arzi uleiul privegherii!
Zadarnic stați de strajã zi și noapte:
nu trece umbrã, nu rãsunã șoapte,
nu umblã duh, nici pasãre, nici om,
nici frunza nu se clatinã în pom.
Dar ceea ce voi nu lãsați sã intre
s-a cuibãrit în inimã și-n vintre
și-acolo, ascuțind un mare zimț,
îți tãinuie prezența sub presimț.
De-aceea, ridicați-vã pe praguri
ca sã vedeți acuma lãmurit
cum fâlfâie luminile ca steaguri
pe cel pãzit de voi, care-a murit.