te prind cu mîna mea arsă
te prind
te cuprind ca-ntr-o fașă
tînără zînă
fără cusur
curată ca îngerii-n grădina stelară
mă urmeazi cu privirea-ți umedă
tu între toate
o mamă fecioară
cu haina ta lungă
ce-ți acoperă umărul
castă
și gîndul prin nouri
în ceață
te așază sus
pe o creastă
cuprinsă de vîrfuri
tăioasă
ca o lamă ce-mparte
răul de bine
și noaptea de ziua ce ține
ușa-mbrăcată în blana de miel
e blîndă copila ce-așteaptă
statornic
inelul cu totul de aur
crestat cu o piatră de-o verde lumină
în care cerul este oglinda
unde împreună aflăm
îndrăgostiții