Templu-al Amorului, în veci neisprăvit!
Îi facem o coloană fiecare:
în van – căci zeul are
(din nu se știe ce cotlon ivit)
cu arcu-i s-o dea jos, părând a spune:
„Un templu nou consacră-mi!”
Și pe ruina asta, când soarele apune,
plouă lacrimi.