Povara deznădejdii,
Tot mai des, îmi prinde
Sufletul întors acum spre ură.
Un gol atavic
Inima-mi cuprinde,
O, inima ce-a plâns
Peste măsură.
Pustiu imens e-n urmă.
Anii-și poartă zăpada lor
Prin valuri de durere.
Cu dalta-i gravă
A cioplit tristețea
Și a săpat pe fruntea mea
Tăcere.
Cine-a murit în juru-mi
Și de ce, atâta plâns în viața mea
Ascund?
Ce blesteme grozave
Mi-au trimis
Urgia lor
Din haosul rotund?
Ce lumi de vis
S-au stins în jurul meu?
Sub vraja lor
Am tresărit vreodată?
Cine-ar putea acestea
Să-mi mai spună?
Durerea și-a zdrobit
Ultima strună!