Străzi însângerate de Apusuri,
se pierd rătăcite,
prin Inimile reci și inerte,
ale Depărtărilor,
în care vroiam să evadăm,
două Umbre mute,
frânte de flăcările unei Iubiri,
ce nu reușea să aprindă,
zidurile grele și masive,
ale Destinelor tăioase,
care se prăbușeau,
peste Umbrele Cuvintelor noastre,
prin labirinturile cărora,
ne strigam Neputința,
rostită de Umbrele,
Iluziilor Vieții,
Fericirii,
Durerii,
și Morții noastre.