Un gând mă frământă pe mine:
A muri-n pat printre perne!
Ofilind încet, ca o floare,
Pe care viermea o roade;
Arzând încet, ca o lumânare,
În spații pustii, goale.
Nu așa să mor, Doamne,
N-aș dori așa moarte!
Copac să fiu, de un trăsnet pătruns,
Sau de vârtej din rădăcină smuls;
Stâncă să fiu, ce din vârf în vale
Va fi zguduit de un tunet mare… –
Când tot norodul subjugat
Răzvrătind de jug săturat,
Cu steag roșu și fața aprinsă
Și pe steag această lozincă:
,,Libertate”!
Ce răsună,
Răsună întruna din est spre vest,
Cu tirania ei se plesnesc:
Acolo să mor,
Pe câmp de omor,
Acolo să-mi curgă sângele fraged,
Când ultimul meu cuvânt va răzbate,
Să-l absoarbe zgomot oțeliu,
Sunet de trompetă și bubuitul,
Prin al meu trup
Caii în drum,
Să gonească la triumful dobândit,
Lăsându-mă pe mine acolo stâlcit. –
Colo să am oase rămase,
Când va veni o înmormântare,
Unde cu marș funebru, cortegiu,
Însoțit și cu drapel de doliu,
Eroii ajung la înhumare,
Morții pentru sfânta libertate!