Visai de o cetate pe margine de mări
Trec peste ea cocorii zburând spre alte țări.
Pe cer pier nori târându-și penumbră de pământ
Fug legănând corăbii catargele în vânt.
Intrai tăcut într-însă, umblai în lung și-n lat
Se înălța doar murmur de ape, depărtat.
Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.
Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu
Și, cum priveam, simțit-am că mortul eram eu.