cînd închid ochii îmi sticlesc în cercuri privirile strivite –
licuricii licăritori –
sau poate ecourile luminii din creier •
mă sinucid în möbius cu revolverul de ghips –
mă spînzur de infinit cu ecouri –
trăim într-un misterios univers pliat •
forma începutului nu se pierde în forma întregului –
ea, ce e cu siguranță și forma sfârșitului •
tatonări cu piele d᾿ecouri –
stropi de pași risipiți în vid •
totalitarismul nu-i doar poate nici măcar în primul rînd –
o realitate politică –
ci o aberație psihologică latentă în fiecare din noi •
las ferocea mea melancolie să se înalțe dincolo de atmosferă
– în vid – dincolo de vid – în parinirvāṇa •
luna-și coboară stropii reci –
spre coloanele deja inexistente –
ce-o contemplă cu tăcută absență •
stropii palorii în ecourile clipei •
se stinge deviind în chemare sensul ce-ar fi putut să fie •
am apărut dintr-o contradicție –
pe care am dezvoltat-o în permanență –
spre centrul tautologiei ei implozive •
de dincoace de sine – pînă-n tăcut graal –
pînă-n nemarginile ei fără infinit și fără finit –
mereu respirîndu-l pe dincolo •
căci să știi înseamnă să descifrezi –
plămînii gîndului meu sînt plini de neant •
lacrima inimii –
poate oare să găsească obrazul pe care să curgă •
20
nu cred c-am să învăț a muri vreodată –
pentru mine moartea nu poate să însemne un simplu fapt –
ci doar un moment enstatic •
moartea – o evanescență fără sentiment •
dacă spun că nu – el n-o să mă creadă –
iar de spun că da eu n-o să izbutesc să mă cred… •
calul visat s-a topit în cer –
între aer și fugă –
s-a topit între evadare și exil –
ca trenul cu vagoane de noapte •
lucrul în sine e o tautologie, însă o tautologie pură –
iar ca atare centrul tuturor fenomenelor posibile –
ce nu-s altceva decît niște contradicții •
da, contradicția e ecoul tautologiei •
muzica pune întrebări cu lacrimi de răspunsuri –
suspensiile muzicii plîng