Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, întâia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.
Alba ardeai în calma noastra-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ti-au fost încins,
Iar toamna când pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta învâlvorare.
Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De înaltare si de puritate.